Zeul

Sub picioare totul se surpa. Cad, si simt apasarea asemenea maretului Atlas.O rupere de nori, s-ar zice. Am cazut pe pamant.Ridic pleoapele si ii vad pe cei care ma privesc din urma, aratandu-si dintii. Ei stau pe tron, eu pe jos.S-ar zice ca m-am supus, cand defapt picioarele-s taiate.Incapabil sa ma misc, legat in lanturi, de amintiri. Ma simt ca Prometeu, incercand sa scap pedepselor eterne.

Ma trezesc, o alta noapte de cacat, cu vise de cacat. A inceput saptamana.

Lapte de pasare

       Imi fac loc prin desisul des, inconjurat de zornaitoare, liane si lighene ingreunandu-mi calea, si-n fata ochilor mi se ridica un magnific zid, incrustat cu diverse semne batrane ca Pamantul insusi. Escaladez zidul, cu gandul ca ma apropii de trofeu, sperand sa ies din jungla deasa.  Pamantul se aplatizeaza in fata mea, cand acest sunet ascutit ma motiveaza.Coada ei suflata-n aur, viata ei de muritoare,  dar si focul arzand in noi.Ma furisez cat mai aproape de ea, cand o ramura uscata se rupe sub talpa-mi silentioasa. Aceasta se-ntoarce si ma zareste cu ochii ageri, sclipind in lumina difuza filtrata de frunze.Atunci, ma arunc asupra ei, ea invaluindu-ma in flacari, si facandu-se scrum.

„Inca un Pheonix ratat” ma gandesc, in timp ce ma duc acasa fara lapte de pasare, dar cu cenusa unei amintiri..